poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-07-10 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Simt că insulele umblă, pământul se miră că mă simte alt om, atât de deosebit de acela care i-a silit pe oaspeții lui să-l ucidă zi de zi. Țărmurile, care sunt triste că nu călătoresc niciodată și care s-au născut cu spatele la lume ca să n-o vadă și să n-o audă, tolănite de amărăciune, știu că se duc departe, și își dau seama că mă poartă foarte departe fără să-mi știe nici numele, și de câte ori am fost iubit de către aceiași oameni care în aceste ceasuri pustii, vor trebui să-și aducă aminte de mine, să mă ocărască, atunci când vor da de urmele mele în acea insultă spusă aproape fără voie, în acea năzuință niciodată dusă până la capăt, sau în acea ardoare întinsă până la marginea unde numai un singur pas mai mult dă naștere unui abis de sânge. Prieteni, nu simțiți cum umblă insulele? Nu auziți că mă duc foarte departe? Nu vedeți că mă îndrept acum spre acei curenți ce pătrund cu cea mai mare încetineală în nemișcarea mărilor fără valuri și a cerurilor încremenite? Aud plânsul Globului care ar vrea să mă urmeze și se învârtește până rămâne mult mai fix decât la început, atât de umil pe axa lui, încât până și aștrii cei mai puțin răzvrătiți îi întretaie orbita. Nu auziți că- i aud plânsul? Simt că insulele umblă. Traducere Geo Dumitrescu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate