poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-07-08 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Vii acum, dragoste, prevestită de vântul pe care lanurile bălaie de pâine înflorită de curând, în orele călduțe ale acelei veri a noastre de început, l-au asmuțit ca să te facă mai înaltă și mai aprinsă printre pietre. Te mlădiai în albia subțire a monumentului cu asemănătoare arcade, pe care mâinile romanului le-au atins pe deasupra templelor și turnurilor orașului, și te gândeai poate că într-o zi îl vei încorona tu cu pașii mărunți ai albului tău arzător. Întâmpinai, în mijlocul acelui foșnet pietros de oase sonore înfipte în spații, chipul luminii înălțându-se pe munții pleșuvi, așezările de cărămidă palidă, potecile arse, adormita măreție, în fine, a unei priveliști uluită să te vadă plutind ca o nălucă a culmilor vântului. Ah, de-aș putea, dragoste, deodată să te privesc din nou, ca atunci, la aceeași înălțime a soarelui, dând armonie ceasurilor inauguralei noastre veri, toată acea limpede muzică înflăcărată care-ai fost în albia subțire a străvechilor pietre! Și de-aș putea din nou, odată intrați în noapte, tolăniți în dulcele întuneric, să ridic din când în când capul și să privesc prin liniștitele arcade pustii, stelele! Traducere Geo Dumitrescu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate