Arta fiind completă,
viața completă,
poetul își primește răsplata,
arsenalul de sunete și de semne,
sentimentul gândirii sale.

Se imobilizează,
tace infinit,
capsulă încapsulată în el însuși.

Devine non-râsul
cu dinți lungi,
non-văzul
de cristale tăioase,
non existentul
cel cu non aparență.
Devine absolutul lui a nu fi.

Imposibil să-l invoci să-i faci semn să-l implori.

El trece la straniul statut
de zeu sau de secundă pasargada.

Unde nu adie nici întrebarea
nici tema despre
nici ipoteza în legătură cu.
Poezia lui se așază în timp.
Fiecare vers, cu muzica lui
și cu pasiunea lui, eliberat de stăpân,
respiră sub formă de floare, se răspândește
în lumina amoroasă.

Circulația poemului
fără poet: formă autonomă
de orice circumstanță,
magie în sine, primă literă
scrisă în aer, fără intermediar,
pâlpâind,
în absența definitivă
a corpului dezintegrat.

Acum Manuel Bandeira e pură
poezie, profund.






traducerea Dinu FLÃMÂND.