Eu sufeream când ea-mi spunea: „Ce treabă ai cu pantalonii, dragule?”
Victoria, Împărăteasa, domnea peste năravurile din lumea ei
anesteziată și folosea cuvinte nepublicabile.
Perechile se tăvăleau – pe jos – în întunecimea de lemn din camera încuiată.
Femeia tăcea mută și în momentul orgasmului. „Ce treabă ai…” Cum pot
niște buze de domnișoară
să se miște, nerușinate, și să emită cu atâta naturalețe
scârboșenia monosilabică? așa încât
deschizându-se, par să ia forma împurpurată a unui anus.
În acea noapte dormeam prost. Iubita îmi apărea plină de excremente
mă împingea, eu fugeam, cu rahatul scurgându-mi-se pe mâini
îmi mânjeam fața. Visul urât îmi duhnea în piept.
Greața de substantiv – era cu trej' de ani în urmă – la lumina
soarelui de astăzi este nimic toată. Apar tot felul de fese
pe afișele publicitare, pe străzi, în autobuze și la tv.
Corpul s-a eliberat. Îl felicită lumina zilei,
nuditatea e cucerită și proclamată.
Se studiază o nouă geografie.
Cauze implicite, să îndrăznim să le numim? așteaptă
sărutul consumatorului-amant, limba și membrul explorează.
Iar limba cercetează castana clitoridiană,
penumbra rectală.
Iubita dorește în mod expres să vorbească și să-și ia plăcerea
să-și ia plăcerea și să vorbească
în cuvinte care pe vremuri erau interzise
iar voluptatea vocabularului lubrefiază sacra voluptate.

Iată cum profită amorul de impactul anumitor foneme
în anumite momente, între urlete și țipete liturgice,
când limba e falus și verbul vulva,
iar găurile corpului, abise lexicale unde se restaurează
fața intemporală a lui Eros,
cu exaltarea erectei divinități
în templele sale cavernale de dinainte de începutul veacurilor
când rușinea și cenușa încă nu corodaseră inocența de a trăi.




traducerea Dinu FLÃMÂND.