fantomatice trenuri,
fantomatice linii, pe sub pământ, prin aerul vibrând
și dilatându-se precum supernovele, câtă explozie, câtă neliniște, câtă hăituire și tot atâta însingurare în jur,
fantomatice gări, fantomatice păsări în fantomatice cuiburi,
peroane, ghișee, automate de cafea, larma din ce în ce mai difuză,
toate la fel de ireale,
fantomatice tarabe cu nimicuri, gen linia destinului, lungă până la capătul lumii,
data exactă a morții, proiectată într-un viitor cât mai îndepărtat, biletul tău câștigător la loteria acceptării în rai,
la loteria împăcării cu sine, cu diavolul, cu nimicul,
win ți se citește pe frunte, ai stigmatul acesta cu tine,
chioșcuri unde se vând iluzii, dragoste sub forma unor tulburări psihice ireversibile,
fericirea ca un medicament de sinteză, șiruri de endorfine la schimb cu o fluturare de mână, ca o promisiune a unei noi revederi,
într-o viață anterioară ai fost o pasăre diafană
dintr-un paradis tropical,
arcuri electrice contagioase străbătând mulțimea, respiri, nu respiri,
fantomatică zi în care te simți pregătit, din ce în ce mai viu, din ce în ce mai lucid,
înțelegi perfect tot ceea ce nu ți se întâmplă, spațiul vast dintre oameni și tot acest pustiu cu care se înconjoară, e un gest reflex de autoapărare,
felul în care neliniștea poate fi materializată într-un fel de ropot pe care numai tu îl auzi,
felul în care calci apăsat, între un perete și celălalt, sperând ca totul să dispară într-o singură clipă de neatenție,
fictiva ta existență,
nălucirile cu care te împresori,
irealitatea asta care te acceptă,
fantomatice trenuri,
fantomatice linii ca un țesut nervos care încă răspunde la stimuli,
fantomatice gări,
fantomatice săli în care atât de mult te-am așteptat,
deși niciodată nu mi-ai lipsit