bucata asta de inimă
de care uitasem
așa cum uitată faci
o temă imposibilă
o deznădejde...
moartea în persoană
pentru că trebuie
trebuie să mergi mai departe...

singuratici
locuind aceeași clipă / bunăoară masa aceasta
căreia de generații îi rașchetăm înțelesurile
căutăm în memorie
semnele irișilor ce am fost odată...

ne ascundem mâinile
oricând ne poate surprinde
cu lecția pe jumătate învățată
e mai bine să fim cuminți / să facem / să rostim nevinovate
despre prognoze pur meteorologice
despre scumpirea a ceva
... cât de iarbă
poate fi iarba într-un tablou
cât de mult se mai înrudește ea
cu cea din realitate și cum
ca un șarpe / ca o apă / ca o perfidă
viața asta alunecă printre degete

... și oare cum se vede orizontul
din punctul de vedere al meu
rostogolit peste percepția copacului
din țipătul tău deodată crescut
când ai hotărât să renunți la tine

albi-fantomatici ne ancorăm în nimicurile proprii
într-o dimineață de care în ruptul capului nu ne putem dezice

alți oameni așteaptă
ca pe destine își potrivesc fețele

visul acela
l-am avut cu toții
aceeași schemă / infime variații
înserarea aduce aceeași pasăre
născându-și progeniturile din travaliul omului
tăcerea inundă arterele / sensurile ghemuite
în revederi parțiale
electrocutări ce ne fac nevrotici
aceste fugi antologice pe care
vrând să le imortalizeze
artistul se rătăcește
din sine


[și totuși!]
bucata aceasta de inimă
mult prea vie / atât de personalizată
dă pe dinafară / îmi strivește sternul
toate plecările.