vreau o iubire
ca o holdă. să merg prin ea cu picioarele goale
și-n loc de incizii să-mi implanteze-n glezne levănțică
macii să-și întoarcă privirea când trec / să nu țină supărarea
decât așa... și mai roșii să se facă

chem o iubire
care și atunci când va face zgomot
să nu fie decât liniștea prinsă de poemul păsării
de acolo de sus sferele vor capta frenetic teluricul
în tandem vor așterne corturi iluminate
– zboruri albe desfășurate-n miez de noapte

la nevoie închipui o iubire
ca o cruce peste care de bună voie să mă întind
cu zâmbetul mare cât ploaia de vară / cât un verde
să fiu scoarța-etanș ce ferește de alteritate
să nu dau zor să cobor... poate doar atunci când
tu vei vrea să facem schimb de identitate

aștept o iubire
ca un duh blând / domesticit. când voi pleca
ea să-mi ude veghile / neuitările
de noi să-mi amintească

acea iubire aștept
care să-mi completeze jurnalul / cu iasomie să-mi întregească gândurile
cărțile și rugăciunile ea să mi le aleagă
zilele de priveghi și nesupunerile

caut o iubire
care să fie prietenă cu anotimpurile
fiica cea bună a lămâiului / confidenta răsăritului
ce nu-și reneagă asfințitul
poate puțin prea vorbăreață câteodată
frivolă cât să fie șarmantă. numai de mine să se lase subjugată

ating o iubire
din ea fac rochia mea de seară
dimineața cu care îmi împrospătez ochii
(că induc în eroare sălbaticia curată a piersicilor)
oglinda de pe noptieră / mănușa din catifea...
povestea cea adevărată