N-am mai intrat de mult
în atelierul cuibului meu
de porumbel albastru,
de condor argintiu,
de fluture vânat de cadâne păcătoase.
Aveam acolo aripile la păstrare
în versurile și proza anilor de atunci
când înfloream măr sau cais și iarna.
Dar, am pierdut cheia amintirilor
în jocul cu stelele căzătoare
din constelația speranței.
Mă uit prin fereastra timpului,
praful uitării nu mă recunoaște,
sunt îmbrăcat în nostalgie sobră
și cobor agale introvertit
la parterul existenței.
Mă salut cu oglinda de pază,
gesticulăm trei vorbe mute,
deschid ușa prezentului și
mă întâlnesc cu zâmbetul tău
în cupa unei înghețate de fragi.