povestea spune că atunci când m-am născut au trecut ursitoarele să mă vadă
erau în pauza de masă așa că nu prea au avut timp de povești
mi-au lăsat cuvintele în legănuș, au mai spus una alta
și-au plecat. de unde știu? se zice...
așa sună cea mai echivocă scuză utilizată
poate că viața nu a fost prea darnică,
dar nici cuvintele nu mi-au lipsit
le aveam mereu aproape, zburau jur împrejur
dar nu așezau mereu acolo unde le era locul,
și de multe ori se ascundeau după câte o tăcere
până când ostenit, adormeam și uitam
ce voiam să vă spun? uneori, umerii mă dor
ca după un zbor lung
și mă trezesc cu lacrimi uscate
dar zâmbetul înflorește și uit negurile somnului
mai ales că din oglindă îmi zâmbește
moș cocoloș c-o stea în frunte
sunt eu copilul?
sau e doar o amăgire?