își spăla mâinile prea des
ca și cum ar fi vrut să înlăture
o vinovăție
mătura de trei ori pe zi în fața ușii
iar foșnetul măturii îi părea cântatul
cocoșilor lui petru
ștergea cu spirt tocurile ferestrelor
sticla lor lăsând-o
cu pete bătrâne de praf și grăsime

la o înălțime anume sta
urma unui nas lipit
mereu în același punct
poarta între lumi neîndeajuns de paralele

în copacul din fața casei
atârnau o mulțime de praștii
semn că trecuse pe acolo o copilărie
plină de păsări
motivul pentru care
orice speranță știe acum zborul static
și toate astea
până astăzi
când
s-a oprit apa
s-a oprit aerul
s-a oprit mușchiul feței într-o expresie
ca atunci când se moare de râs

mâinile începură să dea din aripi
să zboare de-adevăratelea

ca din praștie țâșni
piatra de pe suflet
izbi cu putere direct
în geamul lui Dumnezeu