Nu am nimic să mă mai țină-n viață,
s-a stins în mine orice vâlvătaie,
sunt mortul care mișcă prin odaie
privind prin ștreang ca para mălăiață.

Nu te mai văd, am ochii în puroaie
și inima-i cât paiu-ntr-o paiață,
mi-e noapte-n prag de altă dimineață
și-o negură bolnavă mă jupoaie.

Nu te opri, treci dincolo de mine
ca de leproși de care mă dezic
și chiar de-am carnea ruptă-n vateline,

iar sângele-mi mătase-i de la dric,
iubirea mea, de-ți este mult mai bine,
îmi e și mie, iar… nu am nimic.