Am deschis ușa continentelor,
devenit pacient al drumurilor
și am presărat firimituri de suflet
să nu mă rătăcesc de nașterea mea,
ca Hansel si Gretel.
Pe rând, două vrăjitoare mi-au adulmecat
aroma iubirii proaspătă a inimii,
le-am fost fidel captiv
și mi-au ciugulit lacome inocența,
ca pe stafidele din cozonac.
Am sângerat jeturi de suferință
până s-a închegat trecutul
pe zidul demolat al încrederii.
Pătat cu răni ascunse, secat de dor,
înarmat cu supărare ca un Don Quijote,
galopam cavaler scrobit prin imaginar.
M-am victimizat pe marginea așteptării,
intrigat de apoteoza neșanselor mele,
până m-a găsit visul unei nopți de vară,
adaptat shakesperian calvarului meu,
de tragi-comedie anecdotică.
Martori îmi sunt ultimii ani și tu!