Mama mea avea o singură ciudățenie,
nu judeca niciodată greșit,
ea era întotdeauna unde trebuie să fie
și făcea exact ceea ce trebuie să facă
la momentul cel mai potrivit,
mai precis decât cel mai bun ceasornicar.
De aceea totul fiind atât de exact,
eu nu am nici o amintire specifică despre ea.

Absent, stau în amfiteatrul lumii
Sunt invitat să vorbesc în memoria ei
Dar eu pot să spun foarte puțin despre ea
Eu sunt ca un comedian cu o singură replică
și uit mereu detaliile despre ea.
De aceea stau surprins, mut și privesc în jur lumea asta
snoabă, cinică, curioasă și plictisită
adunată ca o colectie de lei din savană.

Dar cineva continuă sa mă întrebe
cine a fost mama mea și ce a făcut
și cât de diferită este de ceilalți din familia mea.
Dar mama mea nu a distrus nimic,
nu a luptat cu nimeni, nu s-a judecat cu nimeni,
nu a fost prizonierul nimănui
și a făcut politica fără nici o politică.

Deci eu nu îmi aduc aminte nimic deosebit de mama mea.
Ea a fost mama mea și atât
și nu astepta ordine de la altcineva.
Ea nu a reclădit nimic
pentru ca ea nu și-a distrus lucrurile
și nu s-a luptat cu cei din jurul ei.
A muncit mereu pretinzând că nu muncește niciodată
și s-a reinventat pe ea însăși de câte ori era nevoie.
De aceea eu nu îmi aduc aminte exact ce a făcut mama.

Multimea asta curioasa stă încă în amfiteatru,
plictisite fiare, gata să mă sfâșie.
Eu demult mă vreau plecat,
dar nu sunt lăsat să părăsesc amfiteatrul.
Mama mea avea o singură ciudățenie:
lipsa de orice ciudățenie.
De aceea uitate unele de altele,
memoria, limba si inima mea stau să mărturisească
nerecunoscători lilieci, distrați și aiurea
ignoranța mea depre mama.