era atât de obosit
că parcă adunase-între pleoape
toate orele nedormite ale omenirii
și atât de bătrân
că pieile se adunau zbârcite,
zdrențe slinoase
aruncate aiurea pe ciolane deformate
văzuse multe.
dar oare ce însemna mult?
auzise tot ce omenește putea auzi
și mai ales trăise tot: mărire și decădere
nimic nu-i scăpase
dacă Noe, Ilie sau Moise ar fi întors capul să-l vadă
le-ar fi putut vedea invidia din priviri
ajunsese de trăia ca un vierme
departe de ochii lumii
cu toate că era buricul pământului
fără lumina ochilor
fără sunetul răsuflărilor
și fără bucuria imprimăveririi
era punctul negru din care creștea mucegaiul
și porul prin care se revărsa în lume igrasia
sau cercul uitării
zăvorât cu o tăcere desfrunzită
lumea moare! și-a spus strângându-se colac
pe mormanul de mizerie supurândă