Am încercat să-mi ascut ghearele unei dorințe,
credeam că mai am ceva sălbatic, dar
domesticit, îmblânzit, milostiv
sunt gata să jur că-s un înger în devenire,
nimbul încă este pe drum spre mine.
Învăț să-mi mai trăiesc zâmbetul
fără să-i picur tristeți pe răni
de la patimele unor vechituri
și mai păcătuiesc când risipesc rugăciuni
împăcat cu iertarea mea
care mă ajută să-i fericesc iubirea.
Încă imperfect pe la colțuri,
mă șlefuiesc de amintiri abrazive,
mai ales când recit amurgului
strofe despre singurătate.
Mi-am răsplătit multe pedepse
încrustate pe răbojul tainelor mele,
dar mai am câteva prea ascunse,
sau prea lacome de mine.
Respir așteptarea în tăcere.