Îmi pare că miros narcisele, că în pielea mea s-a așezat acul de albină, dumnezeu tace, nu știe să plângă prea bine
este copil, parcă abia născut și ținut în scutece albe
și totuși undeva în pielea mea vă spun zace albia acului, veninul ei cald irumpe sub piele
mă doare
de la atât de multă durere care continuă, nu simt.
și
totuși te zăresc așa ruptă de durere și mută cum sunt
cum treci, cu pași cumpătați, poteca frumoasă ce curge plină de dalii tot mai departe,
lângă tine se deschid naiuri
și timpuri
violet la culoare
și o să uit
încet
cât de mult te-am iubit.


De ce zic unii că nu există iubitul iubita
naiurile sunt o împreunare de lemnișoare care nu au existat niciodată

decât într-un singur copac.