Se vor mai trezi oare din acest somn parșiv
aleșii noștri puși doar pe căpătuială,
să ne cârpească glia nu doar de mântuială
mă tem că nu-i posibil, mă tem că e tardiv.

Mă tem că din lăstarii hrăniți cu vorbe crunte
vor crește toți copacii cu ramurile frânte
pe verdele câmpiei, hoții vor face junte
și nu vor lăsa mieii, zburdând, să se avânte.

Noi vom muri în brațe cu sfintele icoane
vărsând amare lacrimi pentru amară trudă,
cu trupuri îngropate în tristele canoane
și brațe ofilite de nevoi și de ciudă.

Mă tem pentru acei ce urmează-a se naște,
călcând pe urme grele n-or avea ce culege
din astă vatră plină de vicii și năpaste
cine să se trezească, blestemul să-l dezlege?