Cine ar spune că ești un tâlhar, un bandit,
o mână în noapte la un colț de stradă pândind
delictul sângelui? Cine ar spune că atâta
dispreț, atâta obscură bătălie,
atâția ani prea lungi de așteptare, de rugăminți,
anticamere de mincinoase promisiuni, coridoare,
boxe de acuzați în fața unor inși galbeni
de-atâtea întrebări răsucite,
aveau să dea veșnic același asalt
aceleiași stări de nemișcare ce te chinuie
și te sleiește de puteri?

Și iată, tu îți vezi de drum mai departe,
așa cum fac vitejiile vremii,
așa cum tu însuți,
smulgându-ți inima din rădăcini, ai plecat,
plin de pământ rănit, ai plecat
din pământul și marea care te-au legănat,
care ți-au hrănit apoi
firava și înfrigurata adolescență,
lunga ta tinerețe pe care ți-o închipuiai cândva
fără sfârșit, urcușul tău
spre vârsta matură a omului.
Și iată, da, tu aștepți mai departe
ca nu știu ce posac, cine știe ce oameni
întunecați, fără nume,
să-ți dea porunci, să facă ce vor cu viața ta limpede,
cu vântul cel liber ce suflă din pieptul tău
și dă putere cuvântului ferm al operei tale.

Ah, să nu poți deodată să risipești atâta noapte,
atâția ani masivi de teroare și, sfărmându-i,
să poți prinde, în fine,
interzisa lumină
care știi că există,
și știind că există,
de-a dreptul cântând poți să mergi către moarte!





Traducere Geo Dumitrescu