poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-04-17 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea noi credeam, iubito, că aceste priveliști au rămas adormite, ori că au murit o dată cu noi la vârsta și în ziua când ne aflam în mijlocul lor; credeam că arborii se duc lăsând uitării tot ceea ce le-a făcut frumoase și poate nemuritoare. Dar, iată, e de ajuns cel mai ușor freamăt al unei frunze, o stea palidă respirând, ca să ne vadă la fel de fericiți ca atunci când umpleam împreună aceste locuri. Și astfel tu te trezești azi, dragoste, alături de mine, printre tufele de agriș și fragii ascunși, apărați de inima nestrămutată a pădurilor. Iată roua cu mângâierea ei umedă, și gingașele fire de iarbă ce-ți împrospătează culcușul, silfii prea bucuroși să-ți împodobească părul, și misterioasele veverițe ce fac să plouă de sus pe somnul tău verdele mărunt al ramurilor. O, frunză, fii fericită în veci: niciodată să n-ai parte de toamnă, frunză, ce mi-ai adus cu foșnetul tău ușor, aroma unei vârste luminoase, dar oarbe. Și tu, mică stea pierdută, care-mi deschizi ferestrele tainice ale celor mai tinere nopți, să nu lipsești niciodată de lumina ta iatacurile care spre ziuă ne-au adormit, și această bibliotecă plină de lună, și cărțile, dulce căzute din mâini somnoroase, și munții ce veghează de-afară și cântă pentru noi. Traducere Geo Dumitrescu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate