Dincolo de răsărit este apusul
și se urmăresc fără să-și piardă efectele
în ciclul afectat doar de sincopele eclipselor.
Între, cu variante de senzații,
respiră timp existența vie,
cu accidentele ei.
Sunt jumătate credincios și
jumătate necredincios,
sau invers,
pentru că eu cred în ce răsare mereu
și nu cred în ce ar apune definitiv.
Ar fi nedrept ca începutul și sfârșitul
să fie doar iluzii circumstanțiale,
dacă totul se repetă,
chiar cu variabile,
doar pentru ce pare a fi materie!
Păi și eu sunt un cumul de atomi,
aranjați după legi prestabilite
din și de același univers în care
există răsăritul și apusul ciclic!