Tu ai fost umbra risipei de veșminte
lăsate să cadă pe fața lunii
de la fereastra timpului
pe marginea întunericului
mirat de atâta iubire.

Noaptea părea o ființă disimulată
uitată afară de pază,
liniștea avea ochi rotitori
ca două stele ce schimbă priviri
de dragul atingerii.

Tot ce n-apuc să-ți spun
adoarme-n cuvinte
într-un vis.

De acolo te priveghez
cu răsuflarea tăiată
cum cobori lângă mine
înlăturând aerul mut.