în temeri uneori e Adăpostul
prin lumea cea uitată-n nimb de vreme
ce infernal abis în noi să cheme
de nu-și găsește printre roade rostul.

umplut de bube și-nzorind eczeme
mă încuvânt adeseori cu Fostul
și nu cunosc din preț cât mi-este costul
în literă de albe teoreme.

de mai mânjesc în foaie cu poeme
e spre-a zări pe soare bându-și ostul
și-aflându-și adevărul trist în leme.

micimea mare cât e-n rouă postul
ce nu-și arată poamele-n embleme;
privesc înalt în ape, stins e Monstrul...