poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-04-02 | |
*
străbatem mulțimea de parc-ar fi vidă sau vidul e-n noi și îl tot proiectăm afară, când viața din piept e aridă crestându-i pe alții, pe noi ne-amputăm și-am vrea să-ncetăm să-i rânjim adâncimii ne temem de miezul acid și avid schimbarea nu sparge-ntâi țeasta mulțimii ci-ntâi se petrece doar în individ ** străbatem mulțimea de parcă ne-am înghesui în îngrămădeala unor noțiuni abstracte în înghesuială funcționăm după principiul echității nimănui de aici nu îi pasă de noi și nouă nu ne pasă de nimeni stridența veșmintelor noastre multicolore ne lasă în final senzația de gri, precum trufia preaplinului lasă în final senzația de gol multiplicați pe un fel de bandă rulantă, aruncați într-un fel de borderline colectiv ne strecurăm prin mulțime și când nu putem înainta ea se pârguiește într-un roșu atât de strident încât strategia de coping optimă e să-ți închizi ochii uneori când îi închidem, în noi se trezește un al treilea ochi unul ce vede mai departe de aici și acum acesta nu are iris, culoarea lui nici nu ar conta dar începem să vedem câte un om-salcie cu picioarele împotmolite în pământ, strânse într-un trunchi încremenit cu pletele curgând, pleoapele căzute, chipul brăzdat de vânt o bucată din spiritul nostru se despică și cade în genunchi, se târăște spre el și ar vrea să-i spele picioarele, să-i mângâie părul, să-i cuprindă obrajii dar ne deschidem ochii, nu mai putem privi omul-salcie și dintr-o dată nu mai e nod în mulțime, ce bine, putem înainta la colț de stradă zărim un om ghemuit pe asfalt, cu trupul încovoiat ca o salcie plângătoare încercăm să ne-alungăm din minte imaginea lui doar n-avem timp să privim în jos, când obiectivul e înainte poate data viitoare ne vom opri așa că mergem în continuare, cu nod în gât și fruntea încrețită iar încruntarea asta nu mai doare, când inima-ncleștată-i amorțită dar ne zbârcește fruntea, ne imprimă o urmă dintr-o creangă aplecată iar într-o zi, din spirit se suprimă, se dezlipește încă o bucată și spintecați vom fi din nou, crengi se vor frânge pe-al nostru trup, care-ntr-o zi va fi brăzdat de-aceeași salcie, ce parcă ar tot plânge criogenată-ntr-un moment dezacordat.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate