Prizonier pe viață,
dependent de inventarul planetei,
ascuns chiar și de mine însumi
printre atomii care mă compun,
sunt un Prometeu înlănțuit
de anatomia mea davinciană.
Timpul mușcă lacom
din pedeapsa mea de a fi,
aici și acum,
subordonatul tuturor legilor
și a pasiunilor
care mă folosesc în univers.
Doar imaginația îmi eliberează
spații virtuale necondiționate
să-mi călătoresc visele oriunde,
cu aripile amăgirilor
de fiu al purgatoriului dantesc.
Mai țin ison cântecului vieții
în ultimul act teatral terestru
apoi, îmi voi schimba starea
care m-a ținut prizonier,
liber să nu mai fiu eu.