A fost, odată ca-n povești, ce-acuma-s basm ”murdar-curat”
În țara ce dintre iluștrii ajunsă-i rău dintr-un Regat,
O schimonositeală... strâmbă, un pleonasm de hidos rău
Dintr-un tărâm de Feți-Frumoși aleși acum doar ”nătărău”
Să țină în buiestru' un neam, nu prin ce-i pisc de înălțime,
Căci ”grota” e vândută ”tron”, ”popor” e numai o ”mulțime”
Și-n două Camere-n Palate nu stau cei bravi de știință culmi,
Stau tolăniți ne-aleși de nimeni -din vechi stejari tari- molâii ulmi
Ce își vând ”șarm”, probat prostie, că proștii nu lipsesc deloc,
E-un glod întreg legat la ochi, cu ceara un timpan, glas ioc,
Sau doar ce-ar avea să spună ei, sunt doar minciuni răstălmăcite
Venite din auz confuz, din ochi închiși, minți încâlcite
S-asculte de-un ”chilot” imens, ordura veșnic repetentă
De școală nedusă la ”cap”, rămas hoție incipientă
-Ce-o pune-n practică pe-o țară- un retardat mintal scârnav
Ce împroșcă cuvânt nobil pus de ”senator”, făcându-l sclav
Sieși inept de ADN, o spurcăciune recesată
Ce umple jilțul cu izmana-i cu siguranță necurată,
Căci doar din spurcăciuni grăiește, zicând că el ar fi popor
-Un biet neghiob ajuns nu'ș cum să aibă rol de vorbitor-
În cârdășie c-un alt hoț din altă ”Cameră” celebră,
Zicându-și ”deputat”, el șef, socotit nu'ș prin ce algebră
Din morți, că ei l-ar fi ales de curvă sadică de neam,
Un pațachin, obială neagră din nespălat, ițar viclean
Ce se dă alb și e tot zoaie scurse prin nări cu muci de creier,
Se vantând că doar el ne știe cântul de țară, imn de greier
Ce l-ar fi scris înspre-a cerși să-și umple haita, neam de traistă
Și Patria s-o ia moșie, crezând-o tot c-a lui nevastă,
-Ce-ar tot schimba-o ca pe-o curvă- că tot alege mai cur-vite
C-al său fârtat, slip XXX... XXL, scrotumuri strivite...
Două tristeți-caricaturi care-și bat joc, horă sinistră,
În Patria ajunsă rău din plai de basm, o ”basma” tristă,
Că din netrebnici lung e-alai, fetidul e-o scursură-n urmă
De împuțiciuni de minți golite, de hoți, pungași cu toții o turmă,
Ajunsă fruntea... dintr-un anus, ce-n loc să arunce ce-i deject,
S-a pus să-și spună c-ar fi ”cap”, 'nălțând prostia în erect,
Ducând un străbunit popor -din ce-ar fi fost pe veci sortit-
Să fie coadă-n continent, de lume să se vrea stârpit...

Ajuns-a, o Patrie de sânge -ce a înroșit pământ, erou-
Doar o paloare fadă surdă, un zid la nou, doar un ecou
Ce întoarce fără rațiune o împotrivire la progres
Ducând atâtea milioane într-un puhoi de-un neales...
Doi scelerați schizofrenetici ce știu că zoaie-i dedesubt
Și zoaia și ea se complace, iubește furtul și corupt...

Așa se închide plai de basm, adică ”basm” ajuns real
Și tot ce s-o-ntâmpla de-acum va fi un veșnic infern... al
Minciunii, hâd iresponsabil, lașul ascuns ce nu vrea luptă,
Doar toți cât pot fura mai mult, c-așa-i în Țara ce n-ascultă,
Remorcă la străini, să-i ceară să fie-un reciproc respect...
În națiunea degradată de doi mârșavi de intelect!

Să-i arză focul de bandiți, cu sinonime, dialect,
Să moară de-azi în tată-n fiu, pân-o rămâne vreun ”deștept”,
Că-i rău, că-i și sus un molâu, ales de-o țară-n vârf... NEDREPT!!!

E doar povestea vorbii-n fond, un basm monden, cel hâd... ABJECT!
30.03.2018