Mă tot mută dintr-un buzunar în altul,
nervozitatea timpului m-a ținut și în portofel
împreună cu niște chei simbolice
făcute doar să încuie trecutul.
Cânva îi decoram pălăria de gală,
am stat și pe pieptul lui, la rever,
să vadă lumea că sunt și eu din epocă,
minuscul semn sezonier,
amintirea incertitudinii, insolenței,
inocenței, inspirației, indecenței, capriciilor
al robului bănuit de furt de fericire.
Nu m-ar mira ca degetele timpului
să mă confunde cu o amuletă
la jocul cu hazardul și să mă parieze
ca malefic sau de bun augur
la masa verde a trăirii.
Dacă mă pierde, sărăcește de mine
și e ghinionul lui!
Împreună, eu și timpul,
cred că am mai fi în stare
să facem multe nefăcute.