trec prin mine ca printr-o pădure interzisă
sau ca pe o cărare terminată demult
sculptată în textura muntelui înzăpezit

nu mă cunosc nici acum
după 49 de ani
și asta nu știu dacă pot afirma că doare

este un amestec de curiozitate
și stropul de durere necesar pentru a merge înainte

tunelul așteptărilor primește prin semnale
apropierea unui tren
din când în când
locomotiva obosește și răsuflă din greu

pare un strigăt încins de libertate
sau poate doar o ușurare de puncte
pe linia sinuoasă a timpului în care
mă înscriu
sau mai corect spus
ea se înscrie cuminte șuierând
toate verbele pământului
uneori definite greșit

trec prin mine ca printr-o pasăre de lemn
odată cu ideea artistului
las pete sau dăltuiri suprapuse apoi
din tot și din toate
se naște fresca pe care cândva
cineva priceput ia munca de la capăt
și o restaurează

nu știu cine mai conservă
opera asta eronată care sunt

totuși
dacă este nevoie
accept

mulțumesc trimisului cuvântului dintâi
și, uneori,
în suflet spun șoptit:

Iartă-mă, Doamne,
pentru trădarea de a uita uneori
pentru ce ai venit ai plecat
murind trăind murind trăind
existența lutului remodelat

la icoana Fiului florile reînvie treptat
ruga crește în mine
ca acel munte înzăpezit
pe care-mi doresc arzând
să-l cunosc

Anne Marie Bejliu, 28 martie 2018