O inimă ne ținea în ea ca o cupă/ ca o religie nouă acoperindu-ne
era multă mătase acolo unde cu tine stăteam
pe afară ningea
mult
și
des
nu îndrăzneam să deschid fereastra pe care se așezaseră fulgii
vrăjitoarea de paie
îmi spunea să o las și pe ea înăuntru
cărăbușii
un joben făcut om, dar și Dumnezeu.

Binele
Răul
curgeau liniștit
prin odăi.

Și ne iubeam prin odăi liniștit,
doar zăpada să ne mai privească din când în când cu lipezimi de cristal
să ne mai jucăm -
făceam așadar în ea ferestre și lut
inima
în care trăiam
se numea paing și cu plasa lui de dantelă.

Nu mai veni în inima noastră acum
pe afară s-au lăsat
războaie de carne
nu sunt cu adevărat o femeie
ci inima ta
care te-a descoperit, pe calea mătăsii.

Toată lumea este mătase acum
o mireasă
e pământul, îmbrăcată în noi.