Atunci când se arată nevoia de apă, te duci foarte încet către fântână
la întretăierea drumurilor te așteaptă fântâna cea limpede
și apa curată
cu miros de ierburi sălbatice, de licheni, de pământ negru, bătut
dacă ai gusta din pământul satului tău
ți-ar zâmbi Tatăl
tu
pășești foarte încet, cumpătat;
încotoșmânată în cojocul cu blană, e frig și ți-ai uitat mănușile în casă
câțiva porumbei stau pe sârmă și ninge, fulgi mari stau pe case, pe țiglă,
ei
zac;
este ziuă, prea ziuă,
cunoști dragostea în care te-ai scăldat de cu seară, apa cu petale și trandafirii;
de
ce
ai
plâns,
și
de
ce ai
alunecat?
prinzi atunci cu mâna de cumpănă, tragi de lanțul zvântat și coboară atunci cumpăna
simți între degete zvâcnetul lanțului, poate și pe el îl doare rărunchiul
nițel
ruginit
și
nițel
umed
fiecare verigă te atinge, e una, te zgârie (dulce), pe jos e zăpadă curată,
îți înghite amândouă tălpicile și degetele picioarelor
fața;
pentru el scoți apa aceea
trec vise,
tot curg...
cum te cumpănește zăpada...
și cum are răbdare cu tine, mai cade...
îți
miroase a cumpănă și a hornuri curate, umplute cu nuci și cu
basme, cărțile sunt toate de aur, cotoarele și șoarecii care le mănâncă sunt de aur
îți
e
frig
și te sperii
de un cal care aleargă pe câmpuri smaraldine și caută razele focului.