Minciuna se strigă pe stradă, năucă în succes de dreptate,
Nu-i nevoie s-aducă argument, e ajunsă acum sanctitate
Și zboară împuțind ce-s valori, din gură în guri se tot spurcă
Precum e bacilul ori virus, ce gazdele își schimbă... Năpârcă.

E-n vârful de soclu minciuna, mai presus, stă pe dur piedestal
Că-i mult prelucrată, abilă într-o eră de hâd digital...
Adică se mânuie în mase, se pune lipită pe sticle
Cu chipuri ce-o scuipă parșiv, creând mult visate ispite.

Dar e și lugubră minciuna, se târâie în mâzgă, în mizerii
În care tot colcăie pegra, pungașii scrobiți, pișicherii
Ce-o fabrică zilnic tenace tăind adevăr în bucăți...
Să-l facă mixaj ordinar, să schimbe înțelesuri și dăți.

Minciuna-i așa siropoasă, la mulți creând drog de plăcere,
Exemplare fragile de minte, de crezuri ascunse-n tăcere.
Adeși masochiști psihopați ce răul îl pronează de bun...
Clonajele sputei murdare ce tot o reînghit în nebun.

E ajunsă minciuna o plagă, un cancer etern incurabil
Din lumea celulelor crude ce pun pe eșafod veritabil,
E mimul dreptății în crimă, e răul înmulțit bestial...
Minciuna e summum de trivii încinse de gustul penal.

Minciuna nu e doar modernă, e culme la întregi experiențe,
E prostul fălos neprobat, ajuns promovat competențe,
E scârba ce umple palate, prin mii microfoane întinsă
Să ducă în eroare un popor... Țară vie, face o Patrie stinsă!!!
19.02.2018