Am coborât undeva în suburbia unde se spăla rufărie, pe copaci atârnau flori foarte albe
brahms prevestea, la început, balamucul, zănateca mișcare brawniană și entropia
ceva nou se naște mereu dintr-o rufă murdară
eu eram o naivă
ca
o mare
naivă

Așa ca oceanul cel tânăr, din care nu s-a pescuit niciun ton. eram vis. picătură de sânge.

Nu știam că pe cer coborâseră stelele
roz
albe
și galbene
să își spele picioarele pe alt cer, ca fecioara, cu picioarele ei zgâriate în crengile pomilor

cumva se mai așază copaci,
și pădure
și
pomi, în livadă
apoi curgerea izvorului printre pomii aceia
și-atât...

Îți țineai între degete bucățica de cretă și desenai din carne soarele, luna,
ce lacrimi... să le mai umblăm încă puțin cu picioare desculțe, cu o talpă de sunete:
emisar-mov la capăt de lună, picătură și ploaie
ce ploaie... ce lacrimi...
de ce nu înviezi și de ce nu mă vezi...


Însă prin comete și prin sori se făcuse lumina, crescuse din rană,
de ce să vorbim despre corbi, de ce să vorbim despre soare,
întâi întunericul, un corb și o lacrimă,
apoi luna și soarele, noi mai întâi am așeza fericirea.
la început dumnezeu a făcut răul și întunericul,
peste el s-au așezat albine, comete,
soarele plin
sorii
și
dorul
pe câmpuri, o floare nemaivăzurtă răsare,
și mireasa se prinde în horă
o prinzi tu de mijloc
sau nu o ghicești
niciodată
încă nu te întâlnisem, cu toate că lumina mi-o luase puțin înainte,
ce îți mai fac cireșii, cireșele, atunci când visează,
ninsoarea te mai mângâie încă, hai spune,
ți-e frig,
peste buze,
pe gura ta moale să îți cadă sărutul...
mama ta,
ce îți mai face?
leleica?
îți croșetează, pesemne, șosete de lână, și luna, și lâna în care e luna-nvelită?
eu sunt saltimbancul care te coboară în mare
multă mare sunt eu
și cădere în mine
eu sunt sarea pe care ea calcă cu degetele,
talpa mea sărată eu sunt,
o să-ți cânt și-o să-ți cânt până când totul apune, când în mine-o să apun,
vocea mea este caldă și molcomă,
nu te teme,
ea se culcă încet,
ca sfârșitul glasului care dintr-o dată se stinge.
Dacă visezi un chip palid, musai ninge în lume și se naște ninsoarea,
mie îmi e frică de întuneric, dar în cer sunt conduri și păpuși, care se cunună;
de acolo din cer începe de fapt soarele
acolo se scriu începuturi de soare
și Domnul.


Nu știu cum e să fii vinovat, ca o Eva
mincinos sau șăgalnic
începutul păcatului este probabil tăcerea și merele
s-a
lăsat
peste
toate
o
primăvară
moale
și
dulce
între meri se mai aude încă aripa ruptă a rândunelei
și eu te aud.