poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-02-18 | |
Am coborât undeva în suburbia unde se spăla rufărie, pe copaci atârnau flori foarte albe
brahms prevestea, la început, balamucul, zănateca mișcare brawniană și entropia ceva nou se naște mereu dintr-o rufă murdară eu eram o naivă ca o mare naivă Așa ca oceanul cel tânăr, din care nu s-a pescuit niciun ton. eram vis. picătură de sânge. Nu știam că pe cer coborâseră stelele roz albe și galbene să își spele picioarele pe alt cer, ca fecioara, cu picioarele ei zgâriate în crengile pomilor cumva se mai așază copaci, și pădure și pomi, în livadă apoi curgerea izvorului printre pomii aceia și-atât... Îți țineai între degete bucățica de cretă și desenai din carne soarele, luna, ce lacrimi... să le mai umblăm încă puțin cu picioare desculțe, cu o talpă de sunete: emisar-mov la capăt de lună, picătură și ploaie ce ploaie... ce lacrimi... de ce nu înviezi și de ce nu mă vezi... Însă prin comete și prin sori se făcuse lumina, crescuse din rană, de ce să vorbim despre corbi, de ce să vorbim despre soare, întâi întunericul, un corb și o lacrimă, apoi luna și soarele, noi mai întâi am așeza fericirea. la început dumnezeu a făcut răul și întunericul, peste el s-au așezat albine, comete, soarele plin sorii și dorul pe câmpuri, o floare nemaivăzurtă răsare, și mireasa se prinde în horă o prinzi tu de mijloc sau nu o ghicești niciodată încă nu te întâlnisem, cu toate că lumina mi-o luase puțin înainte, ce îți mai fac cireșii, cireșele, atunci când visează, ninsoarea te mai mângâie încă, hai spune, ți-e frig, peste buze, pe gura ta moale să îți cadă sărutul... mama ta, ce îți mai face? leleica? îți croșetează, pesemne, șosete de lână, și luna, și lâna în care e luna-nvelită? eu sunt saltimbancul care te coboară în mare multă mare sunt eu și cădere în mine eu sunt sarea pe care ea calcă cu degetele, talpa mea sărată eu sunt, o să-ți cânt și-o să-ți cânt până când totul apune, când în mine-o să apun, vocea mea este caldă și molcomă, nu te teme, ea se culcă încet, ca sfârșitul glasului care dintr-o dată se stinge. Dacă visezi un chip palid, musai ninge în lume și se naște ninsoarea, mie îmi e frică de întuneric, dar în cer sunt conduri și păpuși, care se cunună; de acolo din cer începe de fapt soarele acolo se scriu începuturi de soare și Domnul. Nu știu cum e să fii vinovat, ca o Eva mincinos sau șăgalnic începutul păcatului este probabil tăcerea și merele s-a lăsat peste toate o primăvară moale și dulce între meri se mai aude încă aripa ruptă a rândunelei și eu te aud.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate