Și-ntr-un târziu, văzându-te
printr-un miez de vară uitată
la marginea străzii,
am început de unul singur
să-mi legăn ochii
în balansul formelor de lut,
pe care cred
că doar îndumnezeirea
ți le-a hărăzit, drept pedeapsă
a acestui suflet al meu,
care nu a reușit niciodată
să-ți modeleze trupul
și fapta
într-o iubire nemărginită,
ci doar în gânduri
ici și colo, risipite
de-a lungul vremelnicelor
noastre simțiri despre ceea ce
însemni tu pentru mine,
eu pentru tine,
noi amândoi
pentru viața din noi...