izvor ți-e-n ochi, pe buze ți-e fântână
și noaptea-ndestulează nevăzutul
pe gura ta-n mirare frâng sărutul
când liniștea luminii e stăpână.

cu palma-n pielea ta nu-mi e temutul
la Dumnezeu să merg cu frica până
cu rațiunea cea de sensuri spână
ce-n clipă-n veac împărățește lutul.

în stea citesc neclare orizonturi,
pe o tăcere șoapta ta o vând
dar larma cea din sobă îmi dă ghionturi.

icoana ta-n secunda grea având
pe-afară ninge-n ale iernii fronturi
în gândul meu cu-același alb pavând.