Și azi mi-a fost foame de adevăr,
dar zâmbetul tău mi-a dat doar cateva
fărâmituri de cuvinte
și am ieșit pe strada indolenței,
mi-am luat niște minciunele tare sărate
și cea mai amară bere de fiere ireală.
Am revenit amețit în rama existenței,
sătul de întrebările afumate, atârnate pe pereți,
m-am certat cu imaginația răutăcioasă,
până m-a văzut o oglindă cu sticla rece
și iar m-am batjocorit că nu știu să trăiesc.
Dar, mi-am dovedit că mai am curaj să mă văd!
Până spre dimineață, am stins țigări
ca să învăț valoarea fumului toxic
adunat și risipit de foamea mea de adevăr
despre tine.
Nepăsarea mă cam evită de când te știu.
O fi geloasă !?
Sărăcit de odihnă și liniște, cu zâmbet schimonosit,
admir tăcut nevolnicia care mă iubește
fidelă și nepretențioasă,
pe care mi-ai lăsat-o seara trecută,
să-ți țină locul, ca realitate un pic ascunsă.
Sau trădată !?