poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-02-07 | |
nu are nici un rost să mă împotrivesc.
asta-i tot ce-am putut găsi. o jumătate de oraș risipit în rotogoale de fum, aidoma soarelui roșu bătut pe muchia unui singur și singur orizont rătăcit în iluzii secrete. degeaba mă plimb. degeaba încerc să-mi adun gândurile. totul se trage în jurul meu, înapoi. orașul e o caracatiță cu o mie de fețe. *** sunt cu tine acum. totul e acolo. cădem amândoi spre inima ploii. trebuie să mă înțelegi. alunecă totul sub noi chiar și fulgerele, orele, firul de gând. le vezi? toate au o mască sonoră. *** să facem câțiva pași împreună te rog. ești tăcut. posibil nu-mi înțelegi sentimentele. recunosc. lumea de aici nu ne-acceptă așa de ușor. vin marți. mai trec pe la tine și joi. o să-ți citesc din viitor. o să-ți dai seama ușor că aveam de gând să rămânem pe timpul epidemiei de stele. *** oriunde poți să iubești și oricât... nu considera acesta un compliment. inima omului e o cărămidă nearsă un avans bun pentru o singură noapte fără să se oprească. *** ieri mi-au oferit un preț bun pe vorbire, dar aș putea accepta și o scriere de câteva rânduri mergătoare, nemergătoare, ca un cal nibelung pe o stradă pustie, ca o tâmplă cu palmele goale. *** până la urmă nu are nici un rost să mă împotrivesc. aici plouă cam tot timpul zilei iar noaptea... noaptea ți se așează frugal pe genunchi cu trupul frumos ucis pentru o scurtă vreme.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate