când îmi închidea poarta că dormea bunicul
câinele nu mai stă în lanț
oase îngropate pe lângă o curte
via rodește aceiași struguri o mie unu
nu am găsit pe niciunde numele
de al lor am cam uitat
uneori caut în cutia de carton fotografiile
mă sperie și acum Hercule
sub care s-au așezat zâmbind
cu fericirea la braț
când noi tremuram de frig
aș sări gardul
mă ține puțin începutul de artroză
și distanța
voi micșora kilometrul
cum fac cartografii
și din via noastră voi culege primii toporași
de culoarea strugurilor
o mie unu
agățați de toată copilăria mea