sunt mărul pădureț din livadă
în al zecelea an de rod.
merele mele sunt astrigente,
pungesc guri,ștrepezesc dinții de lapte,
nici viermii pulpa merelor mele n-o rod.

au fost ochi de la bun început care-au zis:
bă, păcat de vigoarea rădăcinilor lui
și-au venit cu mlade de-altoi,
cu cuțit, cu feșe, mastic.
m-am lăsat an de an altoit.
au vrut se pare din mine să facă,
cracă cu cracă copacu lui Miciurin
și-n parte au reușit,
sunt un copac ciudat în livadă
pentru rarii ochi ce vin să mă vadă.

din trunchi îmi ies lăstari sugători
ce storc de vlagă altoii,-i usucă,
e un fel de răzbunare de ADN,
coroana mi se reface, deveni-voi iar eu.

da, zic în iarnă, va veni primăvara,
mă voi îmbrăca în cămașa de flori alb-roz
și voi face iar merele mele.

cu bune cu rele alți culegători vor veni,
altele vor fi preferințele
și mă voi bucura când voi auzi:
ăsta-i copac cu fructe ecologice.
le vor culege, le-or pune-ntre pale de fân
și când merele mari, ochioase,de soiuri alese,
îmbâcsite de-otrăvuri vor fi putrezit,
ca proaspete,acum coapte deplin,
ale mele le vor umple gurile cu-arome dulci
și voi auzi:da, astea da, mere adevărate...