Acolo miroase a izmă sau iad,
Tămâia așteaptă ora de vară -
Templul ei s-a răsfirat prin țară,
Naivii se îngroapă cu pietre de jad.

Un pom zurliu șade peste groapă
Cu fripturile reci la răsărit de apă;
Oameni goi laudă un abur isteț
Ce și-a inclus păpușile în coteț.

Mai urlă în amiază și un ospăț,
Un sunet ce se aude iar pe Lună,
Din tunete mai plânge o minciună!

Cartea zace sloi sub pietre, în răsfăț:
Nebuni ori îngeri încă o citesc.
Cu părul în noroi, poate șușotesc.