Bătrâne Kant, de-o vreme, mulți am uitat de tine,
De-oceanul filosofic al gândurilor tale,
De clocotul vulcanic cu revărsări divine
Din cele vreo trei tomuri de cărți fundamentale:

Prima-i pironul „Critic al rațiunii pure”,
Legat de-al „Rațiunii de practici întrupate” -
De rațiuni morale cu metafizici dure -
Sunt studii despre practici cu certe rezultate.

Tu vrei să știi chiar totul și-apoi să ni-l explici:
Cosmogonie, științe cu tot ce e-n natură;
Tot: fizică, chimie, a cerului matrici,
Cum s-a născut sistemul solar din plasmă pură...

Apoi vii să adaugi studii transcendentale,
Cu teorii supreme pentru adânci cunoașteri,
Precum „Critica forței de judecăți reale”,
Spunând c-apriorismul deja-l avem din nașteri.

Acest simț aprioric n-are nimic empiric,
Păstrând rigori opuse nevoilor umane,
Care sunt scopul vieții, nicicum un mijloc zbiric;
La fel, simțul estetic cu-autonomii spontane...

Mereu ne-ai spus că arta-i cu datorii morale
Și că egalitatea socială-i minunată,
Fiind însă-o doleanță din sfere ideale,
Nu crezi c-ar fi posibil s-o vezi trăind vreodată.

Dar marea ta iubire de Adevăr în lume,
De forță-a rațiunii, de-a acționa mereu,
Te-a transformat în veșnic ocean de-nțelepciune
Și te-a-nălțat în sfere vecin cu Dumnezeu.


Glen Ellyn, 16 ian. 2018