Pe sfoară de rubin pășind
De inele de iarbă agățat
Milioane de cristale s-au spart
Din deșertul de nicăieri alergând.

Spre ceruri roșiatice-nălțând
În stânci de onix amorțit
Bântuie un suflet înfrigurat
De prin lume, uitat, urlând.

Din violeta mare spumegând,
Sare un smarald dezlănțuit
Lavă și nori de cuarț fumând,
Mereu dintr-un obsidian, rulat.

Curcubeul de citrin lovit,
Pe ametistul pământiu prăbușind
Din cenușă, repetat-a cristalizat
Pretutindeni carneolul, luminând!