Mi-a mai rămas s-ascult cum vin troiene,
ce-or să m-ascundă-n albul fără milă,
să-mi piardă pașii-n urma de flotilă
a fulgilor de vremi diluviene.

Mi-a mai rămas în metacarpiene
cum colții gheții vin, ca prin lentilă
să se înfigă-n marginea de filă,
cu versul prins de ierni siberiene.

Din anii mei, cu barbă colilie,
din gloria-mi de dincolo de nas,
din vinul meu ce-adoarme și învie,

din dragostea de fiecare ceas,
mi-a mai rămas ceva, dar cine știe
cât a trecut din cât mi-a mai rămas…