Printre liniștile albe cu miros de scorțișoară
Glasul iernii se strecoară pe argintatele poteci,
Aducând din depărtare într-o nestemată seară
În divină-mpreunare fluturii platini și reci...

Într-o dumbravă uitată purtând dor de căprioare
Îngerii plutesc în aer răspândind duios vecernii...
Țurțurii podobiți pe cetini se topesc în lăcrimioare-
Briliante trecătoare de pe trena lungă a iernii...

Peste toate aceste clipe zurgălăi se aud departe,
Renii trag o săniuță scăpărând luciri de gheață;
Cu desagi e prea plinuță și aplecată într-o parte
Dar un moș o ține bine hohotind prin barba creață...

Emilian Oniciuc
Revizuit-21.04.2023