nici un gând. nici o tresărire. noaptea
se ascunde-n copaci, levitează discret peste toamnă
adunând puful gutuilor coapte. totul se înregistrează.
fiecare mișcare de vânt, mirosul ploii
ca o dulce invazie, claritatea acestui cer prea obscur
zborul abstract al unui pescăruș pe o linie dreaptă.
noaptea stelele se rostogolesc
în amintirea trupurilor de abanos ale negrilor
pe o întinsă plantație. păsări de bumbac
fredonează ușor pe același ritm de blues.
câte tonuri înalte! îmi amintesc de râsul tău copilăresc
când nu voiai să renunți la o parte din lucruri
- poza cu primul iubit cu frizura lui impecabilă.
și-mi amintesc lecția de canto, degetele tale lungi pe pian
mătasea fină a primilor fulgi de zăpadă. te-am iubit să știi!
te-am iubit din prima clipă în care te-am văzut
în rochița ta ușor descheiată la spate. flexai genunchii la fel de ușor
schimbai registrul florilor de azalee în geam
zâmbeai prefăcându-te că nu observi, stângăcia mea
de atunci neschimbată. aerul era plin de polen
și pe masă era un glob mic de cristal cu o inimă filigranată.
te plângeai că nu ajungi la raftul de sus și atunci
te-am îmbrățișat prima dată. încă îmi pierd echilibrul.
încă inima mea decolează cu fascinația trupurilor
surprinse de același bruiaj și o ultimă respirație încordată.
lasă-mă să te privesc, să te simt dincolo de închipuirile lumii
și apoi vom supraviețui amândoi peste iarnă...

nimic în noapte, doar puful gutuilor coapte.
nimic în noapte, doar o mișcare de vânt
și mirosul ploii ca o dulce invazie. nu-mi pasă!
viața oricum nu are un sens, fără să te știu
alături de mine, aproape. stelele se rostogolesc în jăratec
iar eu înregistrez încă înregistrez zgomotul fermoarului
tras peste nopțile reci ascult și înregistrez tonurile tale înalte.