în tine șed, ca-ntr-o caleașcă-a slovei
și-n duh îți traversez interiorul
că frate îs de arbor cu fiorul
ce îmi inundă litera mangrovei.

izvorul nopții umple încă-urciorul
plutesc pe ape-n umbra supernovei
lumini ducând corabia-n pisc provei
și mi se naște-al liniștei feciorul.

tu urci din perne, ochiul deslegându-l
de aprigul tenebrei tale somn
și căutând de pe aiurea gândul.

zidești pe bust și crucea către Domn
și-n clipă de-ți imaginezi comândul
în stropul de tristețe mă întomn.