îți excretez inima într-a mea
urc în muntele venus piatra ce oricum se va rostogoli
fecioria ta am depus-o pe altar de murături pentru iarnă
când se va suci vremea spre îngheț
voi mușca din ea cu ajutorul falusului
tu te vei făli că ești femeie
la vară vei zvârli un prunc din pântece
îl vom alinta Neo
întru surparea matricei somnului
nu vezi? toți dorm în post
arma o țin în gură să împuște șefu'
cu glonte de minciună
utilizând corzile vocale în invocări de acasă
revenind, inima ta pâlpâie într-a mea
de cred uneori că suntem simamezi
nu suntem, ci doar
ți-am furat inima, de vrei ți-o dau înapoi cu plată
pe buzele ce tremură spre ochi a lăcrimare
vidanjorii sufletelor noastre sunt plini de mizerie îngerească
nuntim iubire pe trupuri
feliată să ne fie mai târziu demâncare

&

când liniștea ne va surprinde goi
în umbră-a noastră nască-se strigoi
să împletim tăcere-n zvon de clopot,
să ascultăm un inorog în tropot
și să lăsăm în templu dăruiri
o rugă să se nască, în suiri
că ne-or împinge inimi nebătânde
spre mântuiri flămânde