când unele și altele ale vieții se strâng
nor de furtună întunecând și ploând peste suflet
îmbrac treningul albastru spălăcit încalț
tenișii demodați și fug
nu de nebun cum poate unii cred văzându-mă cu părul
cărunt prin parc alergând în după-amiaza asta
frumoasă de toamnă

fug de "amicii" interesați și agasanți
de "câinii" din mine turbați care mai vor să
bea să fumeze să trândăvească și să viseze

vreau să mă lepăd de vechi metehne
trăiri gânduri cuvinte precum castanul acesta
ce-și leapădă frunza și ca el poate să intru
într-o binecuvântată amorțire de sine
să uit de toți și de toate măcar pentru o vreme...

razele calme călări pe frunze cad pe pământ
pe creștetul meu și pe trupul umezit de sudori
le simt foșnind sub tălpi și mi se par picioarele
gânduri călcând și răscolind în fuga lor amintiri...

o cotesc la dreapta instinctiv
crizanteme de toate culorile mă-ntâmpină
pe-aleea centrală mă cheamă și trec de la
o tufă la alta ca pe lângă niște femei îndrăgostite
în toamna vieții îmbătat de parfum...

mă trezesc murmurând frânturi de poezii
nu mai sunt singur
de sex și timpuri diferite aleargă cu mine poeții
nume și chipuri n-au relevanță versurile lor sunt totul
claie-grămadă în memorie sunt și eu le smulg și le mestec
cum cerbul lopătar pe lângă care trec face cu
smocurile de fân aromat din căpiță...

plămânii nu-mi fac figuri inima lejer a intrat
în ritmul pașilor și-n beția asta de raze
frunze și versuri sufletul își zvârle cât colo
zdrențele veșmintelor murdare și-mbracă haină
nouă curată și simplă din amestec ciudat de cânepă
in borangic croit pe măsură cusută cu fir aurit
mă simt fericit
cu buzunarele goale sunt cel mai bogat pe pământ...

pentru copiii și pentru poeții tăi lume
îți mulțumesc că exist și pentru ochii triști visători
ce-mi vin în gând acum răscolind depărtările
de pe un mal de mare de furtuni răvășit...