poți trăi o minciună
așa cum un diabetic își așază un fursec
lângă cana cu ceai cu lămâie

îmi spuneam asta dimineața
în timp ce te ridicam într-o linguriță
foarte sus
să te pot auzi

sub toropeala amiezii
(și poate a dragostei)
priveam un perete
ne apropiam și ne îndepărtam
fără să știm dacă el este
și unde

pentru că o adevărată minciună
unică
irepetabilă
adevărata minciună a îmbrățișării
(și poate a dragostei)
este atunci când locul nu există
chiar dacă suntem sau am fost acolo

acum
din perete cresc frunze de toamnă
mâinile noastre le strâng
și aprind focuri
le privim
până când pământul rămâne curat
până când zidul se înalță iar drept
fără urme