așa se-nserează iernile
miroase a gaz și a frică
substanța aia cleioasă de care nu mai scapi
pardesie bleumarin acoperă fantomatic
golul străzilor / diagnosticul / țipătul
straturi-straturi o lume opacă alunecă
vagoanele se retrag odată cu ele
hârșâitul trupurilor lăbărțându-se în miezul zilei
– vanitatea la putere maximă!!!
urletul unui câine (doar un sintetizator ??)
ora la care se petrec travalii
tabloul manechinilor stropindu-și apretul cu placentă
mormoloci revendicându-și drepturile
un cosmos aproape derutat când realizezi că
ai ratat ziua de azi crezând că de-abia mâine o să fie azi
un gust verzui / mucegaiul aciuat de articulații / de mielină
în sfârșit!
scârțâitul intim al podelei sub apăsarea durerii personalizate
intri în tine
un mănunchi de cuvinte ca un stol de păsări
activându-și în ultima clipă instinctul pentru deliberarea corectă
certitudinea că vei prinde și mâine o înserare
până atunci
eu
pe o margine
de pat
ca pe o margine
de lume