de sens în trai avea lipsite țeluri
și nu era un hram să nu-l ucidă
simțirea lui era o ploaie-acidă,
duel în simfonie de oțeluri.

lăsa pe îngeri soarta să-i decidă
era doar om, în toate-a sale feluri
poemul vieții, scris cu vagi cerneluri
cu slova ta de-a fi să coincidă.

cunoaște-i verbul din ființa-ntreagă,
închide-i buzele-n sărut ermetic
șoptind apoi că-i ești firesc de dragă.

e vreme de murire, teoretic
eternitatea însă iar îl neagă,
cu palma-ți dănțiește-n păr, frenetic...